Fă-te procuror, tată!

          De mai bine de douăzeci de ani încoace, se tot vorbeşte de revitalizarea coanei Justiţia. Şi se tot vorbeşte... Departamente anticorupţie, monitorizări U.E., steguleţe roşii, au încercat, rând pe rând, să resusciteze un aparat corupt, care numai cu împărţirea dreptăţii nu se ocupa. Bineînţeles că toate încercările au dat greş. Fie vorba între noi, nici nu s-a vrut ca ele să reuşească! Pentru că dacă ar fi reuşit, o bună parte din clasa politică ( şi nu numai!), de după 1989, ar fi trebuit să fie acum undeva în spatele gratiilor.

         Cu toţii ştim că traficanţii de produse petroliere şi proxeneţii de ieri sunt comandanţii de Poliţie şi procurorii de astăzi. Veţi spune că mai sunt şi excepţii. Se poate, dar noi nu le cunoaştem! :) Cum să te duci cu jalba-n băţ, cerşind dreptatea, la cei care, de fapt, sunt cei mai mari infractori ai ţării? România e celebră deja pentru sumele exorbitante pe care le plăteşte, în fiecare an, celor care, sfidând nesimţirea unui sistem slinos, au apelat la forurile europene pentru a li se face dreptate. După Rusia, ţărişoara noastră e a doua la număr de procese pierdute la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

         În tot acest timp, procurorii şi judecătorii sistemului românesc se întrec în palate, maşini de lux, yachturi, vacanţe pe insule exotice şi bani, foarte mulţi bani... Cu alte cuvinte, NOI-prostimea plătim de două ori: pe de o parte plătim procesele pierdute la C.E.D.O. şi, pe de cealaltă parte, plătim şi îmbuibaţii care ar fi trebuit să dea verdicte juste, pentru a nu se mai ajunge la forurile menţionate anterior. Asta pentru că Justiţia a ajuns să fie privită ca stat în stat. Nimeni nu răspunde pentru greşelile făcute. Nu are importanţă că verdictele date sunt aiuritoare, injuste, ilogice. Nimeni nu este sancţionat pentru asta. Nu are importanţă faptul că au fost oameni care au făcut ani grei de puşcărie fără nicio vină, doar pentru că aşa au vrut judecătorii şi procurorii. Bineînţeles că nimeni nu a fost vreodată sancţionat pentru asta. În cazul Ţundrea, de exemplu, a plătit doar statul român, adică tot NOI...

         Pentru că tot vorbeam de nedreptate, ne-a şoptit o păsărică ( apropiată d-lui prim procuror Brăila) cum că domnia sa s-ar fi bătut deja cu pumnii în piept că va dispune neînceperea urmăririi penale, în cazul dosarului penal cu privire la explozia din 08.12.2010, din localitatea Zemeş. Nu că ne-ar mira foarte mult acest lucru! Dar să afle domnia sa şi altceva: aceeaşi păsărica ne-a mai şoptit că circulă zvonul cum că telefoanele dumnealui ar fi, de ceva timp, ascultate de către băieţii cu ochii albaştri... Interesant, nu? Aaah, şi încă ceva: să nu credeţi d-le prim-procuror Brăila că nu ştim de pălătuţul pe care vi-l ridicaţi, bineînţeles din bani cinstiţi, la Târgu Ocna! În locul d-voastră nu ne-am culca pe urechea Petromului. Suntem siguri că societatea mamut, în cazul apariţiei unor înregistrări, s-ar dezice de d-voastră înainte să apucaţi să spuneţi: ŞPA-GĂ!

         Acestea fiind zise, haideţi să urmărim, în exclusivitate intergalactică, un interviu, pe aceeaşi temă, cu d-l Mihai Rotilă:

          P.S. : Suntem cu ochii pe d-voastră, tovarăşe prim-procuror!

        

România Plus

     Nu de mult timp, în sediul Clubului Zemeş, îşi desfăşoară activitatea o nouă asociaţie non-guvernamentală, care-şi propune o serie de activităţi pe linie de mediu, nelăsând însă deoparte nici preocupările legate de drepturile omului. 

        Partea interesantă a lucrurilor este că, această asociaţie, este înfiinţată de câţiva localnici, "sătuli de pasivitatea autorităţilor locale şi judeţene, care trec prea uşor cu vederea situaţia aproape critică a localităţii Zemeş".( Dârlău Romeo - preşedintele asociaţiei). Este aşadar primul O.N.G. curat zemeşean.:)

        De asemenea, conducerea nu şi-a ascuns disponibilitatea de a primi în cadrul asociaţiei noi membri care "să dea startul schimbării în localitatea Zemeş".

      Până una - alta, cu permisiunea O.N.G.- ului România Plus, vă oferim spre vizionare primul videoclip made by România Plus, preluat de pe blogul asociaţiei:

        P.S. : Multă baftă!

Povestea stâlpului ( Povestea porcilor)

         A fost odată ca niciodată ... un stâlp. Aşa ar putea începe povestirea noastră. Stâlpul cu pricina aparţine societăţii E-ON Energie, dar este situat pe proprietatea d-lui Mihai Rotilă. Bineînţeles că situaţia nu este singulară, cazuri asemănătoare fiind semnalate de zeci de localnici. Interesant este însă răspunsul primit de la societatea de energie, ca urmare a cererii sale de mutare a stâlpului. Astfel, E-ON Energie, îl sfătuieşte pe localnic să plătească un expert care să întocmească un raport tehnic cu privire la această mutare.

Mai mult, în acelaşi răspuns, se precizează că cel care va plăti costurile operaţiunii va fi tot proprietarul. Cu alte cuvinte: şi f...recat şi cu banii luaţi! :) Pardon de expresie!

         Şi toate acestea pentru că, sâc!, stâlpul este „ de interes public” şi pentru că, astfel, suprafaţa de teren pe care este ridicat devine ... spaţiu public! Culmea paradoxului este reprezentată de faptul că E-on Energie percepe taxe firmei de cablu din localitate, precum şi Romtelecomului, pentru cablurile susţinute de stâlpul cu pricina. Adică, carevasăzică, când vine vorba de buzunarele companiei, stâlpul şi terenul nu mai sunt „de interes public”. 

        

Hitler şi Primăria Zemeş

          Ţinem să vă precizăm, de la bun început, că imaginile pe care le veţi vedea, în continuare, sunt şocante şi reprezintă o ameninţare reală la adresa Primăriei Zemeş. :)

          Se pare că însuşi liderul nazist, de acolo unde este acum, pregăteşte un asalt fulger asupra Primăriei, alertat fiind de imaginile prezentate pe blogul nostru, care evidenţiau afinităţile funcţionarilor publici zemeşeni pentru petrecerile efectuate în timpul programului de lucru.

        P.S. : Să se mai spună că nu ţinem la d-voastră, dragi funcţionari de nota şase !

Zemeş - radiografie 2011

         Pentru ticluirea tratamentului, ai nevoie de un diagnostic. Asta dacă vrei să te vindeci rapid şi fără complicaţii... Alternativa ar reprezenta-o tratamentul „după ureche” care, chiar dacă are mulţi adepţi, este mai mult decât ineficientă, chiar dăunătoare.

         Ce legătură are boala şi tratamentul ei cu localitatea noastră mult iubită? Păi are... Pentru că, de niscaiva ani încoace, sărăcuţa de ea gâfâie într-una, ca o mocăniţă pe aburi care pare prea mică pentru puhoiul de oameni care o apasă. Gâfâitul localităţii îl auzim cu toţii, dar ne place să credem că aşa cum a apărut, va şi dispărea, pentru că, nu-i aşa?, cineva este plătit să aibă grijă de ea...

         Haideţi să efectuăm o sumară radiografiere a localităţii, pentru o mai bună înţelegere a problemelor care au condus la oboseala cronică în care se zbate de mai bine de cinci ani.

         Să începem cu cei care-ar trebui să sfinţească locul: cele aproape cinci mii de suflete. Bineînţeles că, pentru a fi în ton cu trendul ţării şi al continentului, majoritatea populaţiei este îmbătrânită. Natalitatea se reflectă în numărul, din ce în ce mai mic, al preşcolarilor. Din acest motiv s-a închis o şcoală ( cea din „Topliţă”-satul Bolătău) şi urmează, în scurt timp,o a doua: cea din Pietrosu.

         Ocupaţiile localnicilor sunt diverse, sublime, dar aproape că lipsesc cu desăvârşire. Pe lângă cele câteva suflete care mai slugăresc pe domeniul Petromului, mai sunt câţiva temerari care fac naveta înspre oraş(e), pentru un colţ de pâine şi o carte de muncă, chiar dacă, la sfârşitul lunii, atunci când trag linie, mai mereu, ies pe minus. „Asta e! Decât să stai şi să te trezeşti la bătrâneţe fără pensie, mai bine mergi la serviciu, chiar dacă nu rentează!”. Bineînţeles că nu am uitat de cei care slujesc interesele patronilor investitorilor locali. Pentru că, da!, în localitate, mai avem câţiva brutari, tâmplari şi lucrători comerciali. În rest, Dumnezeu cu mila! O droaie de şomeri, o altă claie de persoane care au ieşit de mult din evidenţele AJOFM-ului, şi tineri care, la aproape treizeci de ani, nu au nicio zi lucrată „pe cartea de muncă”.

         Din ce trăiesc cei care, cel puţin teoretic, nu au niciun venit? Păi simplu: din împrumuturi! Astfel, în fiecare zi, o bună parte din ei iau drumul pădurii şi împrumută lemn din ea pentru a-şi putea acoperi costurile legate de „coşul zilnic”. Mai spre seară, merg să împrumute gazolină din conductele Petrom, pe lângă care, dacă tot au plecat de-acasă, mai împrumută şi fier, fie el vechi sau nu. Dacă „le bat lingurile în stomac”, nu trebuie să se descurce?

         Unde sunt investitorii care ar trebui să înfiinţeze locuri de muncă? Probabil că aşteaptă, undeva la intrarea în localitate, marea asfaltare promisă de edilii locali şi judeţeni. Să aştepte... Şi noi aşteptăm.

         Că tot pomenisem de investitori... În însorita noastră localitate suntem onoraţi să fim contemporani cu câţiva dintre ei: unul deţine o brutărie, altul o fabrică de mobilă ( gâfâitul ei mai că îl acoperă pe cel al localităţii), un altul o spălătorie auto ( 8 lei exteriorul) şi vreo doi investesc în exploatarea lemnoasă. Doamne-ajută!, să le meargă afacerile, pentru că altfel se îngroaşă numărul împrumutătorilor.

         Din punctul de vedere al lăcaşelor de cult, stăm bine. Chiar prea bine, îndrăznim să spunem, cu speranţa că Cineva, acolo sus, nu se va supăra pe noi. Astfel, pe teritoriul localităţii sunt construite  şapte biserici ( una catolică) şi o mănăstire. Canale de comunicare cu Domnul ar fi... Numai că, de atâţia ani, cea mai mare doleanţă a noastră rămâne fără rezolvare. Poate că am uitat să ne rugăm, pentru că infrastructura este (acolo unde-i şi este locul dealtfel) la pământ. Am ajuns să ne roadem unghiile de invidie, atunci când citim câte ceva despre Imperiul Roman. Ce drumuri! Şi asta acum mai bine de două mii de ani. Edilii se întrec în promisiuni deşănţate, visând la locurile parangheliei de după alegerile din iunie, anul viitor. Cocoşaţi, bucălaţi, feţi frumoşi, analfabeţi, semidocţi, pseudointelectuali, toţi vor să-şi ungă unghiile negre cu miere. Până la urmă, cei mai mulţi dintre ei, au maşini puternice, cumpărate, bineînţeles!, din bani câştigaţi cinstit, care nu simt diferenţa dintre un drum şi un pseudodrum. Restul, în speţă prostimea, să aştepte până la următoarele alegeri!

         Să revenim însă la oile noastre... Primăria Zemeş. Nota şase! Nu am acordat-o noi, ci chiar primarul localităţii. Un aparat administrativ greoi, ineficient şi foarte costisitor. Aici ar trebui să-şi găsească alinare şuieratul bolnăvicios al comunei. Dar, de unde? V-aţi găsit! Cine să se ocupe de ea? Credeţi că există un plan de dezvoltare al localităţii? Nu avem pretenţia ca el să fie pus în aplicare, pentru că nu are cine, dar baremi să existe. Vă spunem că nu există... Carpe diem! La ce bun să ne preocupăm de viitor? Am pierde prezentul...

         Şi totuşi când nimic nu pare să meargă, hop!, apare mama natură care ne trage de mânecuţe pentru a ne îndrepta atenţia spre peisajele deloc de neglijat pe care ni le oferă, cu generozitate, localitatea noastră. Intervine, însă, aceeaşi problemă: infrastructura. Cum să ajungi la ele, când şapte kilometri amărâţi îi parcurgi într-o jumătate de oră?

         Am cam ajuns la finalul radiografierii... Populaţie îmbătrânită, şomeri, împrumutători, infrastructură inexistentă, aparat administrativ ineficient. Parcă începem să desluşim cauzele respiraţiei bolnăvicioase a localităţii. E şi ăsta un început... Avem conturat un diagnostic. Cu el o să şi rămânem, pentru că cei care ar trebui să prescrie un tratament, aşteaptă doar alegerile. Lăsaţi că, peste câţiva ani, şi cei care mai suntem încă tineri vom îmbătrâni şi vom deveni noi înşine cauze ale simptomelor bolnăvicioase amintite mai sus, uitând că plătim, cu bani grei, funcţionari publici, deputaţi, senatori, preşedinţi, care ar trebui să se ocupe de găsirea şi aplicarea unui tratament. Speranţa moare ultima!

        

        

        

Ciocoii vechi şi... noi

         „ [...] Astfel, oricari ar fi reformele în cari se îmbracă viaţa publică şi orice numiri s-ar da acelor forme, substratul lor organic este acelaşi ca şi în trecut. A-l boteza din nou pe un om nu va să zică a-l schimba; a pune numele de regim democratic unei oligarhii vechi nu va să zică a schimba starea de lucruri. Singura schimbare, nu de esenţă, o aflăm numai în înmulţirea oligarhilor şi în înrăutăţirea lor. Deja Regulamentul Organic a făcut din ciocoii vechilor boieri o pătură nouă de oligarhi, Constituţia a făcut din progenitura foarte numeroasă a acestora o pătură oligarhică şi mai mare. Pentru aceşti oameni există statul român. Ei îl stăpânesc şi-l esploatează; despre o ridicare a stării de cultură a poporului, despre îmbunătăţirea existenţei lui morale ori materiale nu e nici vorbă. Casa ţăranului e durată (n.r. construită) astăzi ca acum 500 de ani, plugul lui e acelaşi ca sub Mircea Vodă, pe când plugăria era o ocupaţie secundară şi păstoria cea dentâi. Iar deosebirile, câte sunt, sunt toate în rău. Pe lângă sărăcie se adaogă o degenerare din ce în ce mai simţită a rasei şi mână-n mână cu aceasta merge creşterea mortalităţii şi scăderea naşterilor.

Mariana Gheorghe - preşedinte Petrom

................................................................................................................................................

         [...] Care e cauza tuturor relelor acestora? Declasarea, nepotrivirea organizaţiei sociale cu starea economică şi cu stadiul de cultură a poporului. I se ia, i se tot ia, şi lui nu i se dă nimic în schimb. Pripa cu care s-au introdus reformele, netemeinicia lor, libertatea dată miilor de Caradale de-a trăi fără muncă din esploatarea claselor producătoare, lefuri şi sinecure, întreprinderi fără capăt de lucrări costisitoare fără nici un folos direct pentru mase, sutele de vagoane făcute pentru a introduce în ţară mii de consumatori străini împreună cu mărfurile lor, c-un cuvânt lipsa de sentiment de rasă, lipsa de solidaritate între popor şi clasele dirigente, recrutate din Cariadgii şi Basmangii, lipsa de simţ istoric şi naţional ne-au adus unde suntem şi au prefăcut o ţară veche, cu trecutul ei cinstit, cu datinele ei oneste, într-un han de oaspeţi străini în care toată organizaţia s-a făcut în favorul străinilor şi pentru a le face traiul  cât de neted şi de moale în ţara nimănui, căci numai ca firmă mai e a noastră.

         Noi nu suntem contra îmbogăţirii celor ce vin şi se aşază în ţară. Cu timpul vor deveni poate cetăţeni buni ai acestui stat. Dar ca de dragul lor să ucidem oamenii noştri proprii, ca de dragul luxului, desfătărilor, înlesnirilor de trai să compromitem existenţa fizică şi morală a rasei române, iată ceea ce e neauzit şi neînţeles.”

                                                                 Sursa : Mihai Eminescu – Publicistică

         P.S. : Supărător de actual textul, nu?

Epoca de aur...

   În plină democraţie, devenim nostalgici după ... epoca de aur. Nu pentru că ar fi fost o perioadă fastă pentru noi, ci pentru că atunci cel puţin aveai cui să te plângi. Te plângeai tovarăşului secretar şi problema era ca şi rezolvată. Acum însă, doamna democraţie îţi oferă posibilitatea să te plângi oricui şi oricât... Cu ce folos  însă ?          

          Autorităţile locale zemesene, mână-n mână cu cele judeţene, încearcă din  răsputeri să ajute Petromul să iasă basma curată în cazul evacuării celor treizeci de suflete. Astfel, deşi reprezentanţii familiilor s-au întors la casele lor, de mai bine de o săptămână, prefectul, susţinut de şefii Jandarmeriei Bacău, susţine contrariul. Păi, cum altfel? Doar n-o fi... (aşa cum este de fapt), să raporteze situaţia reală din localitate. Cum să-şi pună mititeluţul de el funcţia în pericol, raportând situaţia disperată a unor oameni care trăiesc, de mai bine de opt luni, ca nişte animale hăituite de gonacii administraţiei băcăuane?De fapt, situaţia stă în felul următor: de pe data de 20.07.2011, oamenii s-au întors la casele lor, cu excepţia copiilor şi a persoanelor cu diferite afecţiuni medicale, şi au făcut cereri de rebranşare a locuinţelor la reţelele de energie electrică şi gaze de sondă (pentru că, de fapt, asta plătim de atâţia ani, ca proştii). În acest timp, „autorităţile” locale se tot ascund în spatele unor aşa-zise parteneriate, hărţuindu-i pe „sinistraţi” prin declaraţii mai mult decât tendenţioase, acordate cu nonşalanţă ziarelor locale.

         Haideţi să vedem în ce constă parteneriatul mult iubit... Este vorba de o „mânăreală” comunistoidă între Prefectura judeţului Bacău, Primăria Zemeş, Petrom- OMV şi Habitat Comăneşti. Acest parteneriat are ca obiectiv construirea de locuinţe pentru cei afectaţi de acumularea de gaze. Nimic rău până aici, veţi spune! Nu vă pripiţi..

Înainte de a construi ceva, e nevoie de... teren. Ori, până acum nu s-au propus decât variante nesustenabile, care au fost retrase atunci atunci când cei evacuaţi au cerut efectuarea unui studiu geotehnic. Se pare că, până la urmă, „binevoitorii” au localizat un teren, tot în localitatea Zemeş, undeva în spatele Şcolii Ştefan cel Mare. Oamenii au cerut iarăşi efectuarea unui studiu geotehnic, care să le garanteze siguranţa locuirii acolo. Ca răspuns, li s-a zis : „dacă vreţi studiu, plătiţi-l!”. Cu ce?

         În acest aşa-zis parteneriat, Primăria Zemeş ar trebui să suporte cheltuielile legate de autorizaţiile de construire, iar Prefectura să mijlocească obţinerea fondurilor guvernamentale necesare construirii a 60 m.p. din fiecare locuinţă evacuată. Restul materialelor, ar urma să fie „suportate” de către S.C. OMV-Petrom S.A.. Cu alte cuvinte, societatea de exploatare petrolieră, titularul de acord petrolier pe comuna Zemeş, ar scăpa basma curată, participarea sa la acest parteneriat dorindu-se a fi prezentată ca o acţiune umanitară şi nicidecum ca o recunoaştere a vinei, cu toate că expertizele efectuate indică clar responsabilitatea firmei pentru evenimentul petrecut în decembrie anul trecut.

         Mai mult decât atât, înainte de fiecare vizită efectuată la Zemeş, d-l prefect Scripăţ avea grijă să treacă pe la sediul societăţii petroliere, de unde-şi lua notiţe cu ceea ce trebuia făcut în vederea absolvirii gigantului de orice vină. Se zvoneşte că de modul în care va reuşi să scoată din încurcătură Petromul, va depinde cariera lui politică...

         Pentru că tot am ajuns la oameni politici, haideţi să vă oferim şi câteva nume care au promis marea cu sarea, dar nu au făcut decât să se folosească de sărmanii oameni pentru a mai obţine niscaiva favoruri de la societatea petrolieră: deputat Iancu Iulian (PSD), deputat Gherasim Vasile (PD-L), Berca Gabriel ( preşedinte organizaţie PD-L Bacău), Hrebenciuc Viorel ( deputat PSD). Dintre aceştia, cea mai mare notorietate o are, de departe, sforarul politicii româneşti, d-l Hrebenciuc. Acesta era prefect de Bacău, în momentul producerii alunecării de teren din 1992. Nimeni nu cunoaşte mai bine ca el dedesupturile înţelegerilor făcute atunci între autorităţile locale şi Petrom. De acestea a depins şi cariera lui politică. Ceea ce ştim este faptul că reprezentanţii familiilor evacuate s-au întâlnit cu domnia sa, în Bacău, la sediul partidului socialist. „- In 20 de zile se rezolvă!”. Asta se întâmpla acum mai bine de trei luni de zile.

         Cât despre d-l Berca, ce să mai spunem?  E de ajuns să îl priveşti în ochi (asta dacă reuşeşti) câteva minute...

         Să vă mai povestim despre cât de mult au fost ajutaţi oamenii de către preoţii din localitate? Mai bine nu, pentru că n-am avea ce să povestim. Până şi slujba efectuată, la rugăminţile familiilor evacuate, a costat 60 Ron. Singurul care a refuzat banii, a fost preotul din Pietrosu.

         Pentru a sintetiza puţin, în cele opt luni scurse de la evacuare, s-a încercat doar îngenuncherea celor 31 de suflete, nicidecum rezovarea corectă a problemei. Instituţiile publice au aplicat cu precizie chirurgicală directivele Petrom-ului, lăsându-i pe „sinistraţi” de izbelişte. Nimeni, dar absolut nimeni, nu a ţinut cu ei... La ce bun? Ce-ar fi avut de câştigat, de pe urma lor?

         În loc de concluzii, vă oferim spre vizionare câteva imagini surprinse săptămâna trecută...