luni, 6 decembrie 2010

Zemeş - vin sărbătorile !

Blogger Templates    La fel ca şi în anii trecuţi , odată cu intrarea in luna decembrie , au apărut , in Zemeş , ornamentele de iarnă ( aceleaşi dintotdeauna ) . Totuşi , pomul de iarnă din zona complexului pare ales mai cu grijă , poziţia lui fiind destul de verticală , spre deosebire de anii trecuţi  , în care vârful acestuia se încăpăţâna sa anticipeze starea profund bahică a câtorva participanţi la " sărbătorile comunei " . Părculeţul din zona poştei se bucură de o iluminare adecvată perioadei prin care trecem , nedorindu-se , probabil , nici deranjarea faunei găzduită de acesta .
    În privinţa ornamentelor stradale , nu ştiu câte se pot spune , ele constând  doar în " furtunuri luminoase " aşezate pe nişte grilaje metalice . Partea bună a acestei acţiuni concentrate de " iluminare "  a comunei constă în faptul că ea , deşi sărăcăcioasă , va ţine până prin luna martie ( pentru a nu discrimina creştinii de rit vechi precum şi pe cei care , cufundaţi în aburii ţuiculiţei , asociază zăpada cu sărbătorile de iarnă , sărbătorindu-le astfel în toate lunile cu zăpadă ) .
   În ceea ce priveşte  mica  "sărbătoare montană " organizată , de ceva ani încoace , în această perioadă a anului , veştile sunt bune : se va ţine şi anul acesta . Deşi este criză , s-a hotărât , în unanimitate , că voturile sunt mai importante . Nu vor lipsi , bineînţeles , artificiile , care vor fi lansate , cu mult aplomb , de înşişi edilii comunei , curăţându-se , în acest sens , trotuarele aşezate la oareşice înălţime , pentru o mai bună vizibilitate electorală precum şi pentru a încuraja câteva şomere ale comunei ( dornice totuşi de muncă ) să facă ceea ce ştiu dânsele mai bine .
      Nu vor lipsi nici celebrii comercianţi de mici , cârnaţi şi " grade " ( aţi ghicit : aceiaşi ca întotdeauna ) care vor face tot ceea ce ţine de dânşii pentru a întreţine o atmosferă idilică , specifică sărbătorilor , presărată cu haulite şi înjurături zemeşene ( în interpretarea inconfundabilă a corului " votacilor " zemeşeni , răsplătiţi , mai apoi , cu lăzi de bere plătite de aceiaşi edili , gijulii cu aproapele lor ) .
      Dacă toate acestea nu v-au convins să onoraţi cu prezenţa sărbătoarea electo... pardon!...  montană a comunei , atunci nu pot decât să vă felicit pentru simţul civic pe care, se pare că , încă îl mai aveţi şi să vă doresc , de pe acum , sărbători fericite alături de cei dragi d-voastră !

Primarul activ . :))








P.S. :  Păi se poate , " Bogdane " ?  Cu mici si bere vrei mata' să ne cumperi ? :))

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Imaginile vieţii

Blogger Templates      Fotografie - imagine pozitivă a unei fiinţe , a unui obiect , a unui peisaj etc. fixată pe hârtie fotografică şi obţinută prin fotografiere . ( sursa : DEX )

joi, 2 decembrie 2010

" Plictis şi inspiraţie "

Blogger Templates    Întâmplător ( sau nu ) am dat peste acest scurt - metraj al lui Igor Cobileanski ,  ce se vrea o oglindă a realităţii moldoveneşti . Numai că el poate reprezenta , cu mare usurinţă , si realitatea noastră românească . Astfel înlocuiţi , numai mental deocamdată , personajele filmuleţului cu cele din comuna ( oraşul ) d-voastră . Veţi vedea că nu e nicio diferenţă de fond .



       P.S. : În loc de concluzii :

                      " Dacă eşti la primărie ,
                        Poţi trăi doar din furat ,
                        Toată lumea ştie asta
                        Că primarul e-un ... "

                     " Om mai bun în tot raionul ,
                        Nu găseşti cât vei căta ,
                        Dar primarul nostru-i unu',
                        Doar cu dânsul vom vota ! " :))))

marți, 30 noiembrie 2010

Ei ne conduc ...

Blogger Templates    NOI i-am votat . EI ne conduc acum destinele .Va vom prezenta , in continuare , cateva clipuri , culese de pe youtube ,  cu cei mai reprezentativi oameni din politichia romaneasca .

duminică, 28 noiembrie 2010

Zambeste , viata e frumoasa !

Blogger Templates
     Parca , odata cu trecerea timpului , ne e din ce in ce mai greu sa regasim optimismul copilariei . Ne e din ce in ce mai greu sa ne trezim dimineata ... Toate actiunile noastre devin mecanice , lipsite de motivatie . Banii sunt singurii care mai trezesc niscaiva sentimente . Si cum , de multe ori , ei nu sunt de-ajuns , nici sentimentele noastre nu sunt cele pe care le dorim . Nu de putine ori , ne trezim suspendati in timp si spatiu , intrebandu-ne cine suntem si ce naiba cautam aici ... Apoi , pentru a ne amagi , gasim repede cateva raspunsuri ( majoritatea avand , bineinteles , legatura cu banii ) si continuam " sa traim " pana la urmatoarea " criza de personalitate" . Daca e sa ne luam dupa psihologi , depresiile apar atunci cand nu exista o corelatie logica intre dorinta si putinta .

vineri, 26 noiembrie 2010

A venit iarna !

       26.11.2010 - prima zi de iarna . Pe cei care credeau ca noiembrie va trece fara fulgi de zapada , iata ca generalul iarna a tinut sa-i puna la punct , aratandu-le cine e sefu' ! Pai se poate , domnilor ? Unde-ati mai pomenit sfarsit de noiembrie fara pic de zapada ?
      Desi putem intelege si ingrijorarea , majoritatii dintre noi , cauzata de cifrele ametitoare afisate de contorul gazelor , nu trebuie sa uitam de frumusetea inegalabila a acestui anotimp . Este , pana la urma , anotimpul Craciunului , al colindelor , al plugusorului etc. Ca suntem suparati pe ea sau nu , iarna isi vede linistita de-ale sale , mirandu-se  , probabil , de incapatanarea noastra in a ne crede stapani ai Universului .
      Asa ca ...  haideti sa traim prezentul si sa ne bucuram de tot ceea ce ne ofera viata  , pentru ca programul ni-l face ea noua si nu invers !



 P.S. : Sa nu uitam ca iarna e singura care va rezolva , cel putin pentru cateva luni , si problema gropilor drumului judetean 117 ! :))

miercuri, 24 noiembrie 2010

Zemeş.ro - neactualizat

    După o pauză de cateva luni bune , cauzata de neplata , site-ul comunei Zemes continua sa dezamageasca si prin datele neactualizate pe care le ofera . Astfel , totul este inghetat la nivelul anului 2009 . Trebuie sa recunoastem ca sunt destule lucruri utile . Pacat ca nu sunt actualizate . Astfel , am fi fost interesati sa vedem declaratiile de avere actualizate , bugetul Primariei Zemes din 2010 , investitiile demarate anul acesta etc.  Edilul comunei se tot plange ca lumea nu are cunostinta de toate investitiile facute in cei aproape sase ani de mandat ai domniei sale . Pai nici nu va sti , pentru ca nu are cum .
     Va invitam , Stimabile , sa intrati si d-voastra in secolul 21 , învăţându-vă sa folositi  laptopul din dotare SI pentru a posta pe site-ul comunei , al carui administrator am inteles ca sunteti , chestii utile comunitatii ( de genul celor amintite mai sus ) . Probabil ca ar fi destui cei care ar fi interesati de niste date actualizate . Daca tot platim  acel site cu bani publici , haideti sa-l si transformam intr-unul cu adevarat folositor publicului larg .
    Transparenta este cheia democratiei . Suntem constienti ca , in Romania , acest concept scapa multora dintre cei care sunt platiti din bani publici . Bineinteles ca nu includem aici functionarii Primariei Zemes . Suntem siguri ca neactualizarea declaratiilor de avere ( de exemplu ) este , de fapt , doar o scapare ce va fi , cat de curand , remediata .
     Ce va costa sa fiti transparenti ? Doar un click ! Castigurile ? Imense ... :)





  P.S. : Abia dupa vizionarea acestui clip , ne-am dat seama de ce , anumiti functionari , vor , cu orice pret , actionarea noastra in instanta . Aveti grija , d-le V.M. , xeroxul primariei ar putea fi inlocuit , curand ! Pe ce post veti mai fi incadrat , atunci ? :))

luni, 22 noiembrie 2010

" Youtube Cultural "

     Daca , acum ceva timp , am alcatuit un top 10 al " eroilor " youtube , ne-am gandit ca nu ar strica , pentru echilibru , daca am posta 10 clipuri  care , desi nu au un numar al vizualizarilor alcatuit din sase cifre , ar putea starni interesul celor care nu sunt mononeuronali . Ordinea prezentarii este aleatorie .

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Mare zarva-n Primaria Zemes

     Poate mai tineti minte ca , acum vreo saptamana , am avut initiativa ( rusine , rusine sa ne fie ! ) de a publica o lista cu salariile angajatilor Primariei Zemes ( de pe 2009 ) . Pana aici , toate bune si frumoase ... Numai ca , de vreo cateva zile , o parte dintre acesti angajati ( va vom spune si cine atunci cand va incepe procesul , daca va incepe ) s-au gandit ca , n-ar fi rau , daca ar ameninta cu instanta administratorii acestui blog .

joi, 18 noiembrie 2010

Eroii youtube :))

     Cifrele vizualizarilor clipurilor in care apar sunt impresionante ( vorbim si de numere cu 6 zerouri ) . Fie ca masacreaza limba romana , fie ca se comporta ca personajele defunctului show " Ciao , Darwin ! " eroii - youtube atrag ca un magnet ,  la fel ca stirile de la ora 5 .  In schimb , numarul vizualizarilor insumate ale interviurilor cu Petre Tutea ( par exemple ) , abia daca se apropie de numarul vizualizarilor adunate de un singur videoclip de genul celor pomenite mai sus . Ca e bine sau nu , asta ramane de vazut ...
     Pana una-alta , sa urmarim un top 10 , subiectiv , al acestor clipuri :