joi, 14 aprilie 2011

" Pentru că România va creşte prin bun-simţ şi responsabilitate !"

     După cum lesne s-a putut intui , din ultimele postări , am încercat să încurajăm demersul celor câţiva localnici de a face cunoscută , celor interesaţi , poluarea , fară margini , cauzată de mamutul petrolier S.C. OMV - Petrom S.A. Şi noi am rămas muţi de uimire la vederea " lacurilor negre " dar , mai ales , la reacţia " ciocoistă " a reprezentanţilor companiei . Astfel , aceştia , în spiritul pomenit anterior , au încercat să intimideze reprezentanţii mass - mediei , interzicându-le să filmeze zonele poluate , sub pretextul unei aşa -zise reguli interioare a companiei . De subliniat ar fi că " dânşii " aplicau această " regulă " pe domeniul public . Nimic nou de altfel , Petromul considerându-se proprietar pe întreaga comună , de foarte mult timp . Reprezentanţii societăţii petroliere ne-au lăsat impresia unor colonialişti buimăciţi de revolta băştinaşilor . Erau parcă picaţi din cer , mormăind tot felul de legi interne , coduri etice , obiective strategice , aflorimente , cauze naturale etc. Pentru prima dată ni s-au părut depăşiţi de situaţie , obosiţi şi ... speriaţi . Asta pentru că ei ştiu că poluarea este un subiect mai mult decât delicat pentru Petrom . De aici ar putea veni sfârşitul activităţii în zonă , cauzat de costurile exorbitante pe care le presupune ecologizarea suprafeţelor afectate de poluare . Noi unii nu ne dorim acest lucru ... Dar parcă era timpul ca cineva să le amintească că , de fapt , noi suntem proprietarii comunei şi nu ei .
    Pentru cei care mai au încă spirit civic şi vor să semnaleze suprafeţele de teren  afectate de poluare , îi rugăm să ne contacteze pe adresa de e-mail a blogului sau să sune la numărul de serviciu al edilului comunei , între orele 08.00 - 16.00 : 0744.320.619 .
    Toate acestea doar pentru că " România va creşte prin bun-simţ şi responsabilitate " ! :)

Inrobirea Romaniei prin Indatorare .
 
 Vezi  mai multe  video    din   film

    P.S. : Interesant , nu ?
    P.P.S. : Nu am uitat ceea ce am promis , in legătură cu interviurile . Îl avem deja pe cel cu stimabilul localităţii . Doar anumite detalii tehnice ne-au împiedicat să-l difuzăm acum . Vă promitem că îl vom posta în câteva zile . 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu