luni, 6 decembrie 2010

Zemeş - vin sărbătorile !

Blogger Templates    La fel ca şi în anii trecuţi , odată cu intrarea in luna decembrie , au apărut , in Zemeş , ornamentele de iarnă ( aceleaşi dintotdeauna ) . Totuşi , pomul de iarnă din zona complexului pare ales mai cu grijă , poziţia lui fiind destul de verticală , spre deosebire de anii trecuţi  , în care vârful acestuia se încăpăţâna sa anticipeze starea profund bahică a câtorva participanţi la " sărbătorile comunei " . Părculeţul din zona poştei se bucură de o iluminare adecvată perioadei prin care trecem , nedorindu-se , probabil , nici deranjarea faunei găzduită de acesta .
    În privinţa ornamentelor stradale , nu ştiu câte se pot spune , ele constând  doar în " furtunuri luminoase " aşezate pe nişte grilaje metalice . Partea bună a acestei acţiuni concentrate de " iluminare "  a comunei constă în faptul că ea , deşi sărăcăcioasă , va ţine până prin luna martie ( pentru a nu discrimina creştinii de rit vechi precum şi pe cei care , cufundaţi în aburii ţuiculiţei , asociază zăpada cu sărbătorile de iarnă , sărbătorindu-le astfel în toate lunile cu zăpadă ) .
   În ceea ce priveşte  mica  "sărbătoare montană " organizată , de ceva ani încoace , în această perioadă a anului , veştile sunt bune : se va ţine şi anul acesta . Deşi este criză , s-a hotărât , în unanimitate , că voturile sunt mai importante . Nu vor lipsi , bineînţeles , artificiile , care vor fi lansate , cu mult aplomb , de înşişi edilii comunei , curăţându-se , în acest sens , trotuarele aşezate la oareşice înălţime , pentru o mai bună vizibilitate electorală precum şi pentru a încuraja câteva şomere ale comunei ( dornice totuşi de muncă ) să facă ceea ce ştiu dânsele mai bine .
      Nu vor lipsi nici celebrii comercianţi de mici , cârnaţi şi " grade " ( aţi ghicit : aceiaşi ca întotdeauna ) care vor face tot ceea ce ţine de dânşii pentru a întreţine o atmosferă idilică , specifică sărbătorilor , presărată cu haulite şi înjurături zemeşene ( în interpretarea inconfundabilă a corului " votacilor " zemeşeni , răsplătiţi , mai apoi , cu lăzi de bere plătite de aceiaşi edili , gijulii cu aproapele lor ) .
      Dacă toate acestea nu v-au convins să onoraţi cu prezenţa sărbătoarea electo... pardon!...  montană a comunei , atunci nu pot decât să vă felicit pentru simţul civic pe care, se pare că , încă îl mai aveţi şi să vă doresc , de pe acum , sărbători fericite alături de cei dragi d-voastră !

Primarul activ . :))








P.S. :  Păi se poate , " Bogdane " ?  Cu mici si bere vrei mata' să ne cumperi ? :))

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu